TelVerde 0 800 110 427 *gratuit în rețelele mobile și Telekom
bg-picture

Unde vrei să ajungi?

Mai multe tipuri de bilete, direct din autobuz ori din tramvai

17.03.2021

Începând din 17 martie 2021, POS-urile din mijloacele de transport în comun vor fi actualizate pentru acceptarea la plată a mai multor categorii de bilete și abonamente. Pe lângă opțiunea inițială de plată a biletelor cu o călătorie de 2,5 lei, vor putea fi achiziționate atât bilete valabile două zone, la prețul de 3,5 lei, cât și abonamente valabile 1 zi, la prețul de 10 lei.

 

Instrucțiunile de utilizare vor fi afișate în dreptul fiecărui POS.

 

În vederea testării, noile titluri de călătorie vor putea fi achiziționate, în prima etapă, din cinci autobuze, urmând ca, în următoarea perioadă, numărul autobuzelor să fie crescut.

 

Numerele de parc ale celor 5 autobuze pe care a fost instalat noul soft sunt:

• 1919
• 1981
• 1960
• 1966
• 1942

 

În cazul în care nu îți este eliberat biletul de către aparat, îți recomandăm să apelezi TelVerde (0800 110 427) pentru a anunța situația apărută; dispecerii au obligația de a înștiința echipele de intervenție ale BCR și Telekom despre o eventuală eroare tehnică, iar acestea o vor remedia.

 

Dacă ți s-a întâmplat să plătești pentru două sau mai multe bilete consecutiv, în mod eronat, te rugăm să te adresezi băncii emitente a cardului tău, pentru a solicita "refuz la plată", iar suma de bani îți va fi returnată.