Circulația mijloacelor de transport între 31 decembrie și 2 ianuarie
27.12.2017
Între 31 decembrie 2017 şi 2 ianuarie 2018 C.T.P. Iaşi va asigura serviciul de transport public cu un program adaptat solicitărilor din această perioadă.
Pe 31 decembrie vor intra pe trasee 49 de tramvaie, 75 de autobuze şi 3 microbuze, ce vor fi retrase începând cu ora 21:30. De la ora 18:30 se va întrerupe circulaţia vehiculelor prin Piața Palatului Culturii, unde va fi organizat concertul Revelionului 2018, în reţeaua de transport public apărând următoarele modificări:
– tramvaiele traseelor 1 şi 13 vor circula prin Tudor Vladimirescu;
– traseul 8 de tramvai va fi suspendat;
– pe traseul 9 tramvaiele vor fi înlocuite cu autobuze;
– autobuzele traseelor 9, 28 şi 41 vor circula pe str. Sf. Lazăr.
În data de 1 ianuarie vor fi la dispoziţia călătorilor, începând cu ora 12:30, 37 de tramvaie, 61 de autobuze şi 2 microbuze.
Pe 2 ianuarie se vor afla pe trasee 49 de tramvaie, 75 de autobuze şi 2 microbuze, care vor circula cu un program similar celui de sfârșit de săptămână.