TelVerde 0 800 110 427 *gratuit în rețelele mobile și Telekom
bg-picture

Unde vrei să ajungi?

Anunt angajare conducatori auto transport marfuri

COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC Iaşi organizează selectie în vederea ocupării posturilor vacante de conducători auto transport mărfuri. 

 

          Procedura de evaluare cuprinde trei etape :

  • etapa I – selecţia dosarelor înregistrate pană în data de 25 noiembrie 2020, orele 9.00, la Registratura CTP din str. Silvestru nr.5;
  • etapa a II a – testarea profesională ce constă în completare chestionar cunoştinţe legislaţie rutieră şi chestionar cunoştinţe exploatare mijloc transport – probe eliminatorii, la data de 25 noiembrie 2020 , orele 10.00.
  • etapa a III a – interviul pentru candidaţii admişi după primele două etape .

 

CONDIŢII DE PARTICIPARE:

- absolvenţi de şcoală profesională sau 8 clase şi curs calificare; 

- permis de conducere cat. C,CE şi atestat profesional transport mărfuri;

-apt medical şi psihologic.

 

Criteriile de selecţie sunt :

  • experienţă în domeniu;
  • cunoştinţe specifice activităţii ;
  • abilităţi de organizare şi planificare a activităţii personale ;
  • identificarea soluţiilor optime, adaptabilitate, flexibilitate;
  • echilibru psihic şi emoţional ;
  • punctualitate, disponibilitate, politeţe, spirit de ordine şi disciplină ;
  • alte aptitudini : comunicativitate, îndemînare, operativitate ;
  • motivaţia candidatului.

 

       Dosarul de înscriere la selecţie va conţine: cerere de participare la selecţie, CV, recomandări, cazier rutier (ultimii 5 ani) și judiciar, precum şi xerocopii după: cartea de identitate, certificat de naştere, diploma de studii, certificat de calificare, permis de conducere, atestat profesional transport mărfuri.

Alte locuri de muncă

Anunt angajare electricieni exploatare centrale si statii electrice

Compania de Transport Public Iaşi organizează selectie în vederea ocupării

Detalii

Posturi vacante de vatmani și şoferi autobuz

COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC Iaşi organizează selecție în vederea ocupării posturilor vacante de vatmani și şoferi autobuz.

Detalii

Anunt angajare tehnician echipamente de calcul si retele

C.T.P. Iaşi organizează selecție în perioada 26 – 28 octombrie 2021

Detalii

Anunt angajare inspector resurse umane – contract durata determinata

C.T.P. Iaşi organizează selectie în perioada 25 – 28 octombrie 2021

Detalii

Anunt angajare sudor electric si lacatus mecanic

Compania de Transport Public Iaşi organizează selectie

Detalii

Chestionar COVID-19

In scopul prevenirii și limitării îmbolnăvirii

Detalii

Documente necesare la selectie scolarizare vatmani

Dosarul de înscriere la concurs se depune prin Registratura companiei

Detalii

Școlarizare în meseria de vatman

Compania de Transport Public Iaşi recrutează candidaţi pentru şcolarizare în meseria de vatman..

Detalii

Angajare electricieni exploatare centrale si statii electrice, electricieni montatori instalații electrice pe tramvaie, lacatuși mecanici

Compania de Transport Public Iaşi organizează selectie în vederea ocupării posturilor vacante de :

Detalii

Selectie in vederea ocuparii posturilor vacante de mecanic auto, lacatus mecanic, electrician auto

Compania de Transport Public Iaşi organizează selectie în vederea ocupării posturilor vacante din cadrul Secţia nr.1 Autobuze:

Detalii

Posturi vacante de: electricieni, mecanici si lacatusi mecanici

Compania de Transport Public Iaşi organizează selectie în vederea ocupării următoarelor posturi vacante:

Detalii

Angajare inspector protectia mediului

C.T.P. Iași S.A. organizează selecție în vederea ocupării postului vacant de Inspector Protecția Mediului din cadrul Biroului SSM-SU-Protecția Mediului.

Detalii

Angajare soferi de autobuz

COMPANIA DE TRANSPORT PUBLIC Iaşi organizează selectie în vederea ocupării posturilor vacante de şoferi autobuz.

Detalii

Anunt angajare sef Serviciu Informatizare

ompania de Transport Public Iaşi organizează selectie în perioada 18.03 – 15.04.2021, în vederea ocupării postului vacant de..

Detalii

Anunt scolarizare in meseria de vatman

Compania de Transport Public Iaşi recrutează în data de 29 ianuarie 2021, orele 9.00, candidaţi pentru şcolarizare în meseria de vatman

Detalii

Anunt angajare revizori tehnici

C.T.P. Iaşi organizează selecție în vederea ocupării a trei posturi vacante de revizor tehnic

Detalii

Anunt angajare controlori

Compania de Transport Public Iaşi organizează selectie în vederea ocupării posturilor vacante de controlori bilete

Detalii

Anunt angajare sef coloana Sectia nr. 1

C.T.P. Iaşi organizează selectie în perioada 13-16 octombrie 2020, în vederea ocupării postului de..

Detalii

Anunt angajare Sectia nr. 4 infrastructura

Compania de Transport Public Iaşi organizează selecție în vederea ocupării posturilor vacante

Detalii

Selecție în vederea ocupării posturilor vacante de şoferi autobuz

Selecție în vederea ocupării posturilor vacante de şoferi autobuz

Detalii

Anunț şcolarizare în meseria de șofer autobuz

Compania de Transport Public Iaşi recrutează candidaţi pentru şcolarizare în meseria de șofer autobuz.

Detalii